ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBUMÍNĂ s.f. Substanță organică din grupul proteinelor, care intră în constituția celulei animale și vegetale. // (În forma albumin-, albumino-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) albumină”. [< fr. albumine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALBUMÍNĂ s. f. substanță organică din grupul proteinelor, în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. (< fr. albumine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor care intră în alcătuirea chimică a celulelor animale și vegetale și constituie elementul de bază în compoziția albușului de ou și a serului din sânge. – Fr. albumine.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
albumínă s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
albumínă f., pl. e (d. albumen). Chim. Substanță de natura albușuluĭ de oŭ, a urdeĭ și a seruluĭ de sînge. (Se încheagă la căldură și limpezește vinu).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALBUMÍNĂ ~e f. Substanță organică din grupul proteinelor, care intră în compoziția sângelui și a altor lichide organice. [g.-d. albuminei] /<fr. albumine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink