ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură, întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALEATÓRIU, -IE adj. Care depinde de un eveniment viitor și nesigur; supus întâmplării; întâmplător; stocastic. [Pron. a-le-a-to-riu, var. aleator, -oare, aleatoric, -ă adj. / cf. fr. aléatoire, it. aleatorio, lat. aleatorius < alea – zar].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALEATÓRIU, -IE adj. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic. ♦ variabilă ~ ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ĩe = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație. (< fr. aléatoire, lat. aleatorius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-]. – Fr. aléatoire (lat. lit. aleatorius).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALEATÓRIU adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
aleatóriu adj. m. (sil. -le-a-) [-riu pron. -rĩu], f. aleatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. aleatórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aleatóriŭ, -ie (ea 2 sil.) adj. (lat. aleatorius, d. álea, zar, cub cu care aruncĭ la joc). Supus întîmplăriĭ: asigurările-s contracte aleatoriĭ, un pescar care vinde din ainte [!] ceĭa ce va prinde dintr' o aruncătură de plasă face o vînzare aleatorie. Adv. În mod aleatoriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALEATÓRIU ~ie (~ii) jur. Care depinde de un eveniment nesigur; supus întâmplării. Câștig ~. [Sil. -le-a-, -riu] /<fr. aléatoire, lat. aleatorius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink