Dex aleluia

ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊ Expr. (Fam.) A-i cânta (cuiva) aleluia = a lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfârșit! s-a terminat! amin! [Var.: alilúia interj.] – Din sl. aleluija.

ALELÚIA interj. (se folosește în cântări bisericești ca refren de laudă pentru Dumnezeu). ◊ A cânta cuiva aleluia a înmormânta pe cineva. /<sl. aleluija

ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊ Expr. (Fam.) A-i cânta (cuiva) aleluia = a-i face prohodul, a-l înmormânta. [Var.: alilúia interj.] – Slav (v. sl. aleluija < gr.).

ALELÚIA interj. v. adio, amin, gata.

alelúia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. în cazul var., iar la cealaltă formă prin intermediul sl. aleluja. – Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul lat. al rom.

alelúia interj.

alelúĭa, V. aliluĭa.

alilúĭa interj. (vsl. aliluiĭa, ngr. allilúia, în lat. bisericească alleluia, cuv. ebraic care înseamnă „slăviți-l pe Domnu”). Strigăt de slăvire luĭ Dumnezeŭ în cîntecele bisericeștĭ. Fam. Adiĭo, s' a dus: de-acuma, aliluĭa chilipir! A cînta cuĭva aliluĭá, a-ĭ cînta „veșnica pomenire”, a-l îngropa. – În poezie și -ula. Literar, maĭ noŭ, și aleluĭa.

ALELÚIA (< sl.) interj. Expresie liturgică de slăvire a lui Dumnezeu, folosită mai ales în unii psalmi și în cântecele biblice.