Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: alege (verb tranzitiv) , ales (adjectiv) , aleș   
ALÉS1 s. n. Faptul de a (se) alege.Loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ◊ Loc. adv. Pe ales(e) sau într-ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în loc.) alese] – V. alege.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar. ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Prețios, remarcabil; distins. ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. – V. alege.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALÉS1 s. n. Faptul de a (se) alege.Loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ◊ Loc. adv. Pe ales(e) sau într-ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în expr.) alese].
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
alés2 s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ALÉS adj. 1. v. selecționat. 2. v. deosebit. 3. v. eminent. 4. distins, fin, rafinat, select, stilat, subtil, (fam.) șic, (fig.) subțire. (Un public ~.) 5. delicat, distins, fin, manierat, politicos. (O comportare ~easă.) 6. generos, mărinimos, nobil. (Animat de sentimente ~.) 7. aparte, deosebit, distins, (înv. și reg.) scump. (Vorbe ~.) 8. aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare, nobil, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (Aparținea unei familii ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALÉS s. v. selecționare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alés s. n. (pl. alese în loc. pe ~)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alés, -eásă adj., pl. eșĭ, ese. Distins: societate aleasă. Aleasa inimiĭ, femeĭa care ți-a plăcut. Aleșĭ pe sprinceană, aleșĭ tot unu și unu (de ex., despre niște bătăușĭ la alegerĭ); mulțĭ chemațĭ, puținĭ aleșĭ, puținĭ găsițĭ apțĭ, Aleșiĭ satuluĭ, fruntașiĭ satuluĭ (care aveau și rolu de judecătorĭ). Maĭ ales (pop. și vechĭ numaĭ ales), maĭ cu samă, în special. Pe alese și într' ales, alegînd, după alegere. S. n. Alegere: am perdut [!] mult timp cu alesu grîuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere (= eligere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ALÉGE alég tranz. 1) (ființe, lucruri, situații) A considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre alții; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ sămânța. ~ untul din zară. 5) A curăța prin selecție. 6) rar A admite cu fermitate; a hotărî; a decide. ◊ Urma alege (sau va alege) la sfârșit se va vedea rezultatul. 7) A face să se aleagă. /<lat. allegere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ALÉGE mă alég intranz. 1) A se reuni într-un grup; a se grupa. 2) A rămâne cu ceva (de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc.). 3) A ajunge într-o situație (de obicei, defavorabilă). ◊ ~ numai praful (din cineva sau ceva) a se distruge complet. /<lat. allegere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALÉS1 ~și m. 1) Persoană care a fost desemnată prin vot. ~șii poporului. 2) Persoană preferată. ~sul inimii. /v. a alege
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALÉS2 aleásă (aléși, alése) 1) v. A ALEGE și A SE ALEGE. 2) Care este mai bun între mai multe lucruri sau persoane. Opere alese.Mai ~ îndeosebi; în special. 2) Care este distins, remarcabil; deosebit; rar; scump. Oameni aleși. Mâncăruri alese. /v. a alege
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A opta pentru ceva sau cineva; a-și fixa preferințele. ◊ Expr. A ales până a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun. ♦ Tranz. și refl. impers. A (se) decide, a (se) hotărî. Urma alege. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota; a delega. 3. Tranz. A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. Nu poți alege care-i boier, care-i coțcar (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se despărți dintre alții; a se separa; a ieși în evidență (dintre alții). ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. A apărea clar, limpede. 4. Tranz. A curăța prin selecție. Să-mi alegeți macul (CREANGĂ). ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 5. Tranz. și refl. A (se) deosebi de rest. Vei bate și putineiul, ca să alegi untul (ȘEZ). 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă (CREANGĂ). 7. Refl. A ajunge într-o situație neașteptată. ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet. [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere (= eligere).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALÉGE vb. 1. v. selecționa. 2. v. opta. 3. a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) stabili, (pop.) a (se) îndemna, (înv.) a (se) rezolva, (fig., în Mold. și Transilv.) a (se) cumpăni. (Ei, ai ~?) 4. a vota. (L-au ~ deputat.) 5. a desemna, a învesti, a pune. (Poporul îl ~ domn.) 6. a rămâne. (Cu ce te-ai ~?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
alége (alég, alés), vb.1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A rămîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepșu, aleaptă); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Pușcariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); păstrat numai în rom. și în it. alleggere (aver., mil. alezer). După REW, ar putea fi vorba și de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), părere fără îndoială greșită (cf. BL, V, 87). Der. alegător, s. m. (persoană care votează); alegînd, adv. (înv., cu excepția, în afară de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seamă, în special; astăzi se preferă construcția mai ales); ales, s. m. (deputat); ales, s. n. (selecție); alesător, s. m. (înv., arbitru); alesătură, s. f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
aléș, adv. – În mod perfid. Mag. les „pîndă”, cu -a propriu formațiilor adv. (Cihac, II, 476; DAR). – Der. aleșui, vb. (a spiona, a pîndi, a face o ambuscadă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alége vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
într-alés loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou-alés adj. m., pl. nou-aléși; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
3) alég, alés, a alége v. tr. (lat. pop. állego, allégere, cl. éligo, elígere. V. culeg, înțeleg). Ĭaŭ un lucru saŭ o ființă din maĭ multe, prefer: a alege un loc. Numesc pin [!] alegere: a alege un deputat. Hotărăsc: urma alege. Separ: a alege grîu de neghină, smîntîna din lapte. A ales pîn' a cules, a tot făcut nazurĭ la ales pînă cînd nu ĭ-a maĭ rămas de ales de cît ceva prost (cînd o fată îĭ tot refuză pe ceĭ ce o cer în căsătorie). V. refl. Cîștig, îmĭ rămîne, îmĭ rezultă: nu m' am ales cu nimic din atîta muncă, praf s' a ales de el (s' a nimicit). Mă deosebesc: mic, mare: nu se maĭ alege.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
aléș, V. leș 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ALEŠ [áleș], Mikoláš (1852-1913), pictor, decorator, și ilustrator ceh. Operă înspirată din istoria și folclorul național (ciclul „Patria”).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române