Dex aleĭ

ALÉI interj. V. alelei.

ALÉI interj. pop. v. ALELEI.

ALÉI interj. Alelei.

aléi, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei). – Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

AL CÍNCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a

AL CÍNCISPREZECELEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a

AL CINCIZÉCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a

AL DÓILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a

AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a

AL DOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a.

AL MÍILEA a mía num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea

AL MILIÁRDULEA a ă num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ◊ A ă parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a

AL MILIÓNULEA a ~oána num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a

AL NÓUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

AL NÓUĂSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a

AL NOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a

AL ÓPTSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a

AL ÓPTULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a

AL OPTZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a

AL PÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a

AL PÁTRULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând. ◊ A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a

AL PATRUZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a

AL SÚTĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol. ◊ A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a

AL ȘÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șai-sprezece + le + a

AL ȘAIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a

AL ȘÁPTELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ◊ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a

AL ȘÁPTESPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a

AL ȘAPTEZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a

AL ȘÁSELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a

AL TRÉILEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a

AL TRÉISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a

AL TREIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a

AL ÚNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

AL ZÉCELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a

ALÉE ~i f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă și scurtă mărginită de arbori. [ G.-D. aleii; Sil. -le-e] /<fr. alée

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate)

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

ALÉE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, având destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rânduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée.

al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS

ALÉE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

MOȘMON-DE-ÁLĂ s. v. mocăială.

PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

al pári loc. adv.

álă (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále

alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi

de al (a, ai, ale) prep. + art. (cel de al doilea, în tempo lent)

de-al (-a, -ai, -ale) prep. + art. (cel de-al doilea, în tempo rapid)

dintr-al prep. + art.

iárba-dátului-și-a-fáptului s. f.

într-al prep. + art.

príntr-al prep. + art.

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde.

alée, V. aleĭe.

aléĭe f., pl. eĭ (fr. allée, d. aller, a merge). Cărare maĭ lată și îngrijită într' o grădină, într' un crîng orĭ pintr' un [!] șir de copacĭ.

contra-aleĭe orĭ contraaleie f., pl. eĭ (fr. contre-allée). Aleĭe laterală paralelă alteĭa principale.

AL, simbol chimic pentru aluminiu.

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).

HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.

HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevărat Bazi’az-Zamān Abŭ al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet și prozator arab de origine persană. Inițiator al genului literar numit macama. Opera lui, adevărată frescă, cu accente picarești, a vieții sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate și rafinament.

KHALIL, al ~ v. Hebron.

OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).

PACINO, Al (pe numele adevărat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor și regizor american de film. Roluri în drame și filme de acțiune, cele mai multe fiind expresia unei sfâșieri interioare între bine și rău („Nașul”, „Serpico”, „După-amiază de câine”, „”Dreptate pentru toți„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”În căutarea lui Richard„, în care a fost și actor și producător. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.