ALÓDIU s. n. (În evul mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALÓDIU s.n. (Ist.; în orânduirea feudală) Domeniu ereditar în deplină stăpânire, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. [Pron. -diu. / < lat.med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALÓDIU s. n. (în feudalism) domeniu funciar ereditar în deplină proprietate, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. (< lat. allodium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
alódiu s. n. [-diu pron. -diu], art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (sil. -di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alódiŭ n. (mlat. allódium, fr. alleu, d. vgerm. de sus allod [d. all, tot și od, moșie], de unde vine și fr. alleu). Moșie ereditară și independentă al căreĭ proprietar datorea [!] numaĭ omagiŭ de vasalitate senioruluĭ. V. feud.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink