ALOGÍSM s. n. Curent în filozofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALOGÍSM n. 1) Judecată care contrazice logica. 2) Negare a gândirii logice ca mijloc de cunoaștere a adevărului, preconizată de adepții unor concepții filozofice. /<germ. Alogismus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALOGÍSM s.n. 1. Judecată care contrazice logica. 2. Negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, practicată de sceptici, mistici și fideiști. [Pl. -me. / cf. germ. Alogismus < gr. a – fără, logos – rațiune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ. Alogismus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
alogísm s. n., pl. alogísme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink