AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMABILITÁTE s.f. 1. Bunăvoință; politețe. 2. Comportare amabilă. ♦ Compliment; măgulire. [Cf. it. amabilità, fr. amabilité, lat.bis. amabilitas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AMABILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi amabil. 2. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment (1). (< fr. amabilité < lat. amabilitas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil. 2. Atitudine sau faptă amabilă. ♦ Compliment. – Fr. amabilité (lat. lit. amabilitas, -atis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AMABILITÁTE s. 1. v. bunăvoință. 2. v. serviabilitate. 3. bunătate, bunăvoință. (Ai te rog ~ să-mi spui cât e ceasul?) 4. v. curtoazie. 5. v. politețe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Amabilitate ≠ bruschețe, brutalitate, grosolănie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilității; (fapte) pl. amabilități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amabilitáte f. (lat. amabílitas, -átis). Calitatea de a fi amabil; vorba amabilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter amabil. 2) Faptă, vorbă amabilă; politețe. [G.-D. amabilității] /<fr. amabilité, lat. amabilitas, ~atis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink