AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMALGÁM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. (Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl. -me, -muri. / < fr. amalgame, cf. lat. amalgama < gr. malagma – frământare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AMALGÁM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. (< fr. amalgame, lat. amalgama)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate. – Fr. amalgame (lat. lit. amalgama).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
amalgám s. n., pl. amalgáme / amalgámuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
amalgám s. n., pl. amalgáme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
AMALGÁM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeș-balmeș. /<fr. amalgame, lat. amalgáma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink