ÁMBITUS subst. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a | Permalink
ÁMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl. -suri. / < germ. Ambitus, cf. lat. ambitus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÁMBITUS s. n. 1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2). 2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților). (< germ. Ambitus, lat. ambitus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÁMBITUS s. (MUZ.) diapazon, întindere, registru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ámbitus s. n., ámbitusuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink