Dex anaforá

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.

anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále

anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă [!]) a unuĭ funcționar către domn.

ANAFÓRĂ¹, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFORĂ² s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá

ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].

ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANAFÓRĂ², anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).

ANÁFORĂ¹ s. f. v. anafură.

anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre