ANIMÍSM s. n. Formă primitivă a religiei, când oamenii credeau în spirite și în existența unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANIMÍSM n. 1) Credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forțelor și fenomenelor naturii. /<fr. animisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANIMÍSM s.n. Credință primitivă potrivit căreia obiectelor și fenomenelor naturii li se atribuie suflet; personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. [< fr. animisme, cf. lat. anima – suflet].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANIMÍSM s. n. credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. (< fr. animisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANIMÍSM s. n. Stadiu al gândirii primitive, când oamenii credeau că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. – Fr. animisme.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
animísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
animízm n., pl. e (d. lat. ánimus, suflet). Teorie filosofică după care sufletu e cauza primordială a faptelor vitale și intelectuale. Teorie care atribuĭe suflet și lucrurilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink