ANOMÍE s. f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); p. ext. haos. – Din fr. anomie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANOMÍE f. Stare a societății caracterizată prin lipsă de legi sau prin existența unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate. /<fr. anomie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ANOMÍE1 s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsă de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fără, nomos – lege].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANOMÍE2 s.f. Neputința de a evoca nume de persoane, de localități etc. [< fr. anomie, cf. gr. an – fără, onoma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANOMÍE2 s. f. neputința de a evoca nume de persoane, localități etc. (< fr. anomie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANOMÍE1 s. f. stare de dezorganizare a societății, caracterizată prin lipsa de legi, de norme. (< fr. anomie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
anomíe s. f., art. anomía, g.-d. art. anomíei; pl. anomíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink