ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. Care se află în antagonism (unul față de altul); antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = contradicție antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonista.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ANTAGONÍST, -Ă adj. Care este opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = tip de contradicție specific orânduirilor bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, constând în opoziția de interese fundamentale dintre clasele orânduirii respective (sau uneori, în sânul clasei dominante, dintre anumite grupe și fracțiuni ale ei). [< fr. antagoniste, cf. rus. antagonist, lat. antagonista < gr. anti – contra, agon – luptă].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ANTAGONÍST, -Ă I. adj. antagonic. II. adj., s. n. (substanță, agent, mușchi) care împiedică efectele agonistului2 (II). (< fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. În antagonism (unul față de altul). – Fr. antagoniste (lat. lit. antagonista).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ANTAGONÍST adj. antagonic, opus, potrivnic. (Interese ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Antagonist ≠ neantagonist
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
antagoníst adj. m., pl. antagoníști; f. sg. antagonístă, pl. antagoníste
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
antagoníst, -ă s. și adj. (antagonistés, d. anti-, contra, și agonistés, luptător). Adversar. Care lucrează în sens opus: mușchĭ antagoniștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ANTAGONÍST ~stă (~ști, ~ste) 1) Care ține de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care acționează în sens opus. Mușchi ~ști. /<fr. antagoniste, lat. antagonista, antagonistus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink