ANTROPOPATÍE s. f. 1. formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea. 2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii. ◊ reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism. (< fr. anthropopathie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
antropopatíe s. f., g.-d. art. antropopatíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink