APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
APARTENÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a aparține cuiva, de a ține de ceva. 2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o mulțime. (< fr. appartenance, it. appartenenza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva. Apartenență de clasă. – Fr. appartenance.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
APARTENÉNȚĂ s. proveniență. (Care este ~ acestui utilaj?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
APARTENÉNȚĂ ~e f. Faptul de a aparține, de a fi legat de cineva sau de ceva. [G.-D. apartenenței] /<fr. appartenance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink