APODÓZĂ, apodoze, s. f. Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APODÓZĂ s.f. (op. protază) Propoziție principală a unei perioade condiționale. [< fr. apodose, cf. lat. , gr. apodosis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
APODÓZĂ s. f. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apodóză f., pl. e (vgr. apó-dosis. V. doză). Gram. Propozițiune principală pusă în urma uneĭ propozițiunĭ secundare condiționale numite apodoză, ca: dacă poțĭ (protază), fă (apodoză).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APODÓZĂ ~e f. A doua parte a unei perioade condiționale, care exprimă consecința primei părți. /<fr. apodose, lat. apodosis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink