APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
APOGÉU s. (fig.) culme, culminație, zenit. (Cântăreț aflat la ~l carierei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Apogeu ≠ perigeu
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
APOGÉU ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare depărtare de Pământ. 2) fig. Punct culminant în evoluția unui fenomen, a unei situații sau a unei acțiuni; culme. /<fr. apogée
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink