Dex aprig

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru², crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec.

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. De-aș avea pe gândul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; înverșunat. Unchiul meu era, atunci când interesele îi erau amenințate, aprig și fără cruțare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prăpăstios, primejdios. Se cațără p-un munte stâncos, înalt și aprig (NEGRUZZI).

ÁPRIG adj., adv. 1. adj. v. focos. 2. adj. v. impetuos. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. v. hrăpăreț. 5. adj. v. înverșunat. 6. adj. v. disputat. 7. adj. v. violent. 8. adj. v. cumplit. 9. adj. v. puternic.

Aprig ≠ calm, domol, temperat, blajin, blând, liniștit, stăpânit, lin, ușor

áprig (áprigă), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.

áprig adj. m. (sil. -prig), pl. áprigi; f. sg. áprigă, pl. áprige

áprig, -ă adj. (lat. aprícus, descoperit, bătut de soare, decĭ „viguros”, d. aperire, a deschide; sp. ábrego, un vînt de sud-vest). Ĭute, înfocat, strașnic: om, cal aprig. Adv. A te lupta aprig. V. sireap.

ÁPRIG ~gă (~gi, ~ge) 1) Care manifestă o activitate sporită; înfocat; înflăcărat. 2) Care este aspru; fără milă. 3) Care este lacom. ~ la câștig. [Sil. a-prig] /Orig. nec.