ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc în sens transversal extremitățile războiului și pe care stau femeile când țes. 2. Mică construcție de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Acoperiș. 4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ține strânse lemnele care o compun.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARGEÁ s. v. clește, război, strajă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
argeá (argéle), s. f. – 1. Firidă, nișă, boltă. – 2. Încăpere făcută în partea sub nivelul solului, unde se păstrează războiul de țesut și lâna sau inul. Cuvînt foarte discutat, în care, în ce ne privește, vedem un cuvînt oriental, fie tc. arca „cutie”, fie corespondentul său cuman sau tăt. (cf. DAR). Totuși, conform unei tradiții îndelungate în filologia românească, acest cuvînt provine dintr-un etimon autohton. Hasdeu, Col. Traian, 1873, 232, indica drept posibil un dacic *argilla, în timp ce în Etymologicum, 1577-9, se referea la gr. ἄργιλλα „casa subterană” sau la macedoneanul ἄργελλα „camera de baie”. Ipoteza a fost adoptată de Densusianu, Filologie, 449 și Hlr., 38; GS, VII, 86; de Philippide, Principii, 33 și 148; de Iordan, Dift., 58; și semnalată cu reținere de DAR (cf. REW 636). La rîndul lor, Jokl, IF, XLIV, 13 și Pușcariu, Lr., 257, consideră că cuvîntul macedonean reprezintă un prototip cimerian conservat și în alb. ragëlia (cf. Philippide, II, 698, și Rosetti, II, 108), Grégoire, Byzantion, XIV, 537, se referă la ngr. ἀργαλείος, și pentru Lahovary 313, avem a face cu un cuvînt anterior fazei indoeurop. Cuvîntul tc. (pronunțat arğa) pare a fi explicația cea mai sigură, cel puțin din punctul de vedere al rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
argeá s. f., art. argeáua, g. -d. art. argélei; pl. argéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
argeá f., pl. ele (cp. cu lat. argilla, argilă, lut, adică „lipit cu lut”, și cu ngr. argaleiós, vgr. ergaleîon, războĭ de țesut, argánia, materialu uneĭ pivnițe; alb. argalĭi, războĭ de țesut). Vest. Bordeĭaș orĭ șopron în care țărancele țese vara (rar întrebuințat azĭ). Scaunu țesetoareĭ. Lemnăria care susține acoperemîntu uneĭ case țărăneștĭ. Camera boltită care vine după gîrliciu pivnițeĭ. Partea boltită a bisericiĭ (naos). Nț. Cele două grinzĭ care mărginesc o plută de scîndurĭ. V. și GrS. 1937,86.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink