ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) V******e care însoțește v******a fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței v*******i fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de v******i pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete če (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental, dându-i un anumit timbru. – Fr. harmonique (lat. lit. harmonicus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ARMÓNIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Mărime periodică ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
armónic adj. m., pl. armónici; f. sg. armónică; pl. armónice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
armónic, -ă adj. (vgr. armonikós). Muz. Plin de armonie: sunete armonice. Adv. În mod armonic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de armonie; propriu armoniei. /<fr. harmonique, lat. harmonicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink