ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ARMÓNIU s.n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice acționate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris și harmoniu. / < fr. harmonium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ARMÓNIU s. n. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în v******e de un burduf acționat prin pedale. (< fr. harmonium, germ. Harmonium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care tonurile sunt produse de vibrarea unor lame metalice, acționate de un curent de aer. – Fr. harmonium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
armóniu s. n. [-niu pron. -niu], pl. arimónii, art. armóniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
armóniŭ n. (d. armonie; germ. fr. harmonium). Un fel de orgă mică în care tuburile-s înlocuite pin [!] boturĭ libere care răspund unuĭ clavier (șir de clape).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ARMÓNIU ~i n. Instrument muzical de suflat, cu claviatură, asemănător cu orga. /<fr. harmonium, germ. Harmonium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink