Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: asculta (verb tranzitiv) , ascultare (substantiv feminin)   
ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ASCULTÁRE s. 1. audiere. (~ unei înregistrări.) 2. chestionare, examinare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 3. cumințenie, docilitate, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultământ, plecăciune, subordinație. (A dovedit multă ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Ascultare ≠ neascultare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
ascultáre s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ascultáre f. Acțiunea de a asculta o dată. Supunere.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ASCULTÁ ascúlt 1. tranz. 1) (vorbe, cântece, zgomote etc.) A percepe încordându-și auzul. ◊ Ascultă! se folosește pentru a atrage atenția cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia în vederea soluționării unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plămânii) A examina ascultând cu urechea sau cu stetoscopul în vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugăminți, dorințe etc.) A lua în considerație. 2. intranz. A se supune din proprie inițiativă; a se conforma. ~ de cei mai în vârstă. /<lat. ascultare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ASCULTÁRE ~ări f. v. A ASCULTA.A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) în slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ASCULTÁ vb. 1. v. auzi. 2. a audia, a urmări. (~ cu atenție expunerea.) 3. v. audia. 4. a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (~ un elev.) 5. (MED.) a ausculta. (Medicul ~ cu stetoscopul.) 6. a înțelege. (Cine nu ~ de cuvânt o pățește.) 7. v. conforma. 8. v. îndeplini.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ascultá (-t, -át), vb.1. A auzi. – 2. A da crezare. – 3. A se supune, a face pe voia cuiva. – 4. A examina, a întreba un elev. – Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de auscultāre (Pușcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR); cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (fr. écouter), v. sp. ascuchar (sp. escuchar). Der. ascultămînt, s. n. (înv., supunere, obediență); ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil); ascultător, s. m. (elev; vînzător, funcționar; aparat de ascultare); ascultătură, s. f. (înv., ascultare); ascultoi, adj. (înv., supus, docil).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ascultá vb., ind. prez. 1 sg. ascúlt, 3 sg. și pl. ascúltă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ascúlt, a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. écouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Îs atent, aud: ascult ce spuĭ. Trag cu urechea, pîndesc ca să surprind vorba: a asculta la ușă. Ajut cînd cere: a asculta un nenorocit. Ĭaŭ în samă: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Mă supun: ascultă de lege, de mine, de sfaturile mele. Ĭa ascultă, ĭa ascultă-mă, vorbă energică adresată cuĭva, amenințare: Ĭa ascultă: nu te obrăznici, că te daŭ afară!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)