ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Fr. assertorique.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
asertóric adj. m., pl. asertórici; f. sg, asertórică, pl. asertórice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ASERTÓRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aserțiune; propriu aserțiunii. Judecată ~că. /<germ. assertorisch
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink