ASTATÍNIU s. n. Element chimic radioactiv din grupul halogenilor. [Pr.: -ni-u] – După fr. astatine, germ. Astatine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ASTATÍNIU s.n. (Chim.) Element radioactiv sintetic. [Pron. -niu. / < germ. Astatinium, fr. astatine, cf. gr. astatos – instabil].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ASTATÍNIU s. n. element radioactiv sintetic. (< germ. Astatinium, fr. astatine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
astatíniu s. n. [-niu pron. -niu], simb. At
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ASTATIN (după fr. {i}; {s} gr. astatos „instabil”) s. n. Element chimic radioactiv din familia halogenilor (At.; nr. at. 85, m. at. 210). A fost descoperit pe cale artificială în 1940 de D.R. Corson, K.R. Mackenzie și E. Segrè. Liniile spectrale ale elementului au fost identificate (1939) în produsele de dezintegrare ale radonului de H. Hulubei.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink