ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. [Var.: atlás s. n.] – Din tc. atlas.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care îi dă un luciu și un desen special, pe o singură față. [Var.: atlás s. n.] – Tc. atlaz.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
atláz (atlázuri), s. n. – Satin. – Var. atlas, aclaz. – Mr. atlaze. Tc. atlaz, din arab. atlas (Șeineanu, II, 28, Lokotsch 131); cf. ngr. ἀτλάζι, bg. atlaz. Apare din sec. XVI.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
atláz (țesătură) s. n. (sil. -tlaz), (sorturi) pl. atlázuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
atláz n., pl. urĭ (turc. atlaz, d. ar. atlas; ngr. atlázi, bg. sîrb. atlaz). Satin. – În est vulg. aclaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ATLÁZ ~uri n. Țesătură cu o față lucioasă, folosită la căptușirea hainelor groase. /<turc. atlas
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
atlánt n., pl. e, ca diamant, și atlánte n., pl. tot e, ca nume (după numele titanuluĭ mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefăcut în munte și condamnat să țină ceru și pămîntu pe umerĭ). Carte în care-s hărțĭ geografice orĭ tábule [!] anatomice, tecnice [!] ș. a. Anat. Prima vertebră pe care se sprijină capu. S. n. și m. Arh. Coloană, suport în formă de bărbat. (V. cariatidă). – Fals atlás și atláz, pl. e și urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink