ATONALÍSM s. n. Mod de a crea o compoziție muzicală prin negarea legilor organizării armonice a sunetelor. – Atonal[itate] + suf.-ism.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ATONALÍSM n. Tehnică în compoziția muzicală modernă bazată pe renunțarea la legile tonalității și armoniei clasice a sunetelor. /<fr. atonalisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ATONALÍSM s.n. Curent sau procedeu care recomandă atonalitatea în compozițiile muzicale. V. dodecafonism. [< fr. atonalisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ATONALÍSM s. n. (muz.) tehnică de compoziție care recomandă atonalitatea. (< fr. atonalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ATONALÍSM s. n. Curent și teorie decadente, care recomandă atonalitatea în compozițiile muzicale. – Din atonal[itate] + suf.-ism.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
atonalísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ATONALÍSM (‹ fr. {i}) s. n. Concept de compoziție care a apărut în cursul primului pătrat al sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalității (care a început cu Listz, Wagner ș.a.). Rezultă dintr-un mod de exprimare bazat pe înlănțuirea de acorduri din game îndepărtate unele de altele și astfel lipsite de atracție reciprocă și de posibilitatea raportării lor la un centru comun (sunet, acord). Părți atonale cuprind unele compoziții de R. Strauss („Electra”), Bartók, Stravinski etc. Primul care a creat lucrări în intregime atonale a fost Schönberg („trei piese pentru pian” etc.). Există a. liber și a. organizat serial. V. serialism.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink