Dex atracție

ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Forță (gravitațională, electrică, magnetică etc.) care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2. Înclinare puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva sau ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademenește, distrează. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.

ATRÁCȚIE s.f. 1. Înclinație puternică spre cineva sau ceva. ♦ Farmec. 2. (Fiz.) Tendință de apropiere a corpurilor. 3. (La pl.) Distracție, petrecere, amuzament. ◊ Număr de atracție = număr din programul unui varieteu, al unui circ etc. [Gen. -iei, var. atracțiune s.f. / cf. fr. attraction, it. attrazione, lat. attractio].

ATRÁCȚIE s. f. 1. înclinație puternică spre cineva sau ceva. ◊ farmec. 2. tendință de apropiere a două elemente lingvistice. ◊ (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile. ♦ ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație. 3. (pl.) distracție, petrecere, amuzament. ♦ număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ. (< fr. attraction, lat. attractio)

ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Înclinare puternică spre cineva sau ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec, ademenire exercitată asupra cuiva. 2. Forța care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 3. Ceea ce atrage atenția, captivează, distrează. [Var.: atracțiúne s. f.] – Fr. attraction (lat. lit. attractio, -onis).

ATRÁCȚIE s. 1. atracție universală v. gravitație, (impr.) gravitate. 2. v. tentație. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru ...)

Atracție ≠ aversiune, repulsie, respingere

atrácție s. f. (sil. -trac-ți-e), art. atrácția (sil. -ți-a), g.-d. art. atrácției; pl. atrácții, art. atrácțiile (sil. -ți-i-)

ATRÁCȚIE ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a se atrage reciproc. Forță de ~ magnetică. ◊ ~ universală proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație. 2) Afecțiune (puternică și durabilă) pentru o anumită activitate sau pentru o persoană; interes nestăvilit față de cineva sau de ceva. ~ pentru pictură. [G.-D. atracției; Sil. a-trac-ți-e] /<fr. attraction, lat. attractio, ~onis

atracțiúne f. (lat. attráctio, -ónis. V. tracțiune). Fiz. Puterea în virtutea căreĭa corpurile și părțile aceluĭașĭ corp se atrag reciproc. – Și atrácție. – Toate corpurile naturiĭ se atrag mutual în raport direct cu volumu și invers cu pătratu distanțelor; asta e atracțiunea planetară, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o și care e cel maĭ frumos titlu de glorie al săŭ. Pintr´însa [!] a explicat mișcarea planetelor, întoarcerea cometelor, fluxu și refluxu măriĭ, turtirea polilor ș. a. Dacă aceste corpurĭ nu cad unele peste altele, cauza e că-s dotate´n acelașĭ timp cu o forță de impulsiune care neutralizează puterea atractivă; mișcarea circulară e rezultatu combinațiuniĭ acestor doŭă forțe. Se numește forță de coeziune saŭ atracțiune moleculară aceĭa care se exercită între părțile aceluĭașĭ corp pin [!] contactu imediat.