ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
atributív adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
atributív, -ă adj. (d. atribút; fr. attributif). Care cuprinde un atribut: adjectiv, verb atributiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ATRIBUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are funcție de atribut. ◊ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink