AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). – Din fr. augmentatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AUGMENTATÍV, -Ă adj., s.n. (Afix) care exprimă o creștere a dimensiunilor unui obiect, a gradului însușirilor lui etc. [Pron. a-ug-. / cf. fr. augmentatif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AUGMENTATÍV, -Ă adj., s. n. (afix) care, atașat la un substantiv, exprimă o creștere a dimensiunilor obiectului denumit; (p. ext.) (cuvânt) format cu un asemenea sufix. (< fr. augmentatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj. (Despre sufixe sau cuvinte; adesea substantivat) Care arată (cu nuanță depreciativă) o creștere a dimensiunilor unui obiect, a gradului însușirilor lui etc. [Pr.: aug-] – Fr. augmentatif.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
Augmentativ ≠ diminutiv, diminutival
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
augmentatív adj. n., s. n. (sil. aug-), pl. augmentatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
augmentatív, -ă adj. (lat. augmentatus cu sufixu -iv; fr. augmentatif). Gram. Care arată augmentarea (mărirea) ca foarte, tare, arhi-, -an; -oĭ din „broscoĭ” e un sufix augmentativ. S. n., pl. e. Cuvînt augmentat pin [!] aceste afixe. V. diminutiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AUGMENTATÍV ~ă (~i, ~e) și substantival Care exprimă ideea de creștere a dimensiunilor unui obiect. Sufix ~. /<fr. augmentatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink