AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AURICULÁR, -Ă adj. 1. Referitor la ureche ; al urechii. 2. Care aparține auriculului ; al auriculului, de (la) auricul. // s.n. Accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. [Cf. fr. auriculaire, it. auricolare < lat. auricula – ureche].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AURICULÁR s.m. Degetul mic de la mână. [Pron. a-u-. / < fr. auriculaire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
AURÍCULÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la ureche. 2. care aparține auriculului. II. s. m. degetul mic de la mână. III. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. (< fr. auriculaire, lat. auricularius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. Al urechii, privitor la ureche. [Pr.: a-u-] – După fr. auriculaire.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
auriculár adj. m. (sil. a-u-), pl. auriculári; f. sg. auriculáră, pl. auriculáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
auriculár, -ă adj. (lat. auricularius). Relativ la urechĭ. Martur [!] auricular, care a auzit chear el; deget auricular, cel maĭ mic, cu care te scobeștĭ în ureche.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AURICULÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de ureche; propriu urechilor. Nerv ~. 2) Care ține de auricul; propriu auriculului. /<fr. auriculaire, it. auricolare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink