ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ávă (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ávă (părinte) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ÁVĂ ~e f. Mreajă de prins pește. /<turc. av
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink