Dex bacanală

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ◊ Fig. (și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

BACANÁLĂ s.f. (La pl.) Sărbătoare în cinstea lui Bachus. ♦ (Fig.) Petrecere zgomotoasă; o***e; d********e, destrăbălare. [< lat. bacchanal < Bachus – zeul vinului la romani, cf. fr. bacchanale].

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și prin o***i. ♦ Fig. (La sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; o***e. – Fr. bacchanale (lat. lit. Bacchanalia).

BACANÁLĂ s. v. desfrâu, dezmăț, o***e.

bacanálă s. f., g.-d. art. bacanálei; pl. bacanále

BACANÁLĂ ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Sărbătoare cu dansuri și jocuri, închinată zeului vinului Bachus. 2) fig. Petrecere zgomotoasă și indecentă; o***e; saturnalii. [G.-D. bacanalei] /<lat. Bacchanalia, fr. bacchanale

BACANÁL, -Ă I. adj. 1. de bacanală. 2. (fig.) o*******c. II. s. f. 1. sărbătoare cu muzică și dansuri, la romani, în cinstea zeului Bacus. 2. (fig.) petrecere zgomotoasă; o***e. 3. piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat, cu o factură acordică și sonoritate amplă. (<fr. bacchanal/e/, lat. bacchanalia)

bacanál adj. m., pl. bacanáli; f. sg. bacanálă, pl. bacanále

bacanáliĭ, f. pl. (lat. bacchanalia). Niște sărbătorĭ desfrînate în onoarea luĭ Bacu, zeu bețiiĭ, la vechiĭ Romanĭ (la 186 înainte de Hr. senatu le-a oprit supt pedeapsă de moarte). Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată.