BAGEÁC, bageacuri, s. n. v. bageacă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
bageác (bageacuri), s. n. – Lucarnă, fumar. – Var. bagea(că), bageag(ă). Mr. băgé,, megl. báğă. Tc. baca(k) (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43; Graur, GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ, alb. bağë, bg. badza. Pușcariu, Dacor., VIII, 107, pare a considera bagea drept formă primitivă, și bageacă drept rezultat al contaminării cu ogeac.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bageác s.n. / bageácă s.f., pl. bageácuri / bagéci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bageác (= bageacă) s. n., pl. bageacuri / bagece
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
bageác n., pl. gece și geacurĭ (turc. bağak, picĭor, crac, infl. de bagea și de ogeac). Mold. sud. Horn.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink