Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BALÉNĂ, balene, s. f. 1. Gen de mamifere acvatice lungi de 10-20 m, cu lame cornoase lungi în loc de dinți (Balaena); (înv.) chit3. ♦ (Fam.) Epitet pentru o persoană foarte grasă. 2. Lamelă flexibilă fabricată din lamele cornoase de balenă (1) (sau din materiale plastice), care se întrebuințează pentru a ține întinsă pânza corsetelor, gulerelor, umbrelelor etc. – Din fr. baleine, lat. balaena.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BALÉNĂ s.f. 1. Mamifer cetaceu foarte mare, care trăiește în mările reci. 2. (Fam.) Epitet pentru o persoană foarte grasă. 3. Lamelă flexibilă, făcută de obicei din fanoane de balenă, folosită pentru a ține întinse gulerele de cămăși, corsetele etc. [< lat. balaena, cf. it. balena].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BALÉNĂ s. f. 1. mamifer cetaceu foarte mare. ◊ (fam.) persoană foarte grasă. 2. lamelă flexibilă, din fanoane de balenă (1), pentru a ține întinse gulerele la cămăși, corsetele etc. 3. spetează la ambarcațiile de sport. (< fr. baleine, lat. balaena)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BALÉNĂ, balene, s. f. 1. Specie de mamifer lung de 10-33 metri, care trăiește în mările reci, având în loc de dinți niște lame cornoase lungi (Balaena mysticetus). 2. Lamelă flexibilă fabricată din lamele cornoase de balenă (1) (sau, sintetic, din materiale plastice), întrebuințată la corsete, umbrele etc. – Fr. baleine (lat. lit. balaena).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BALÉNĂ s. 1. (ZOOL.; Balaena) (înv.) chit. 2. (turcism înv.) balâcdiș. (~ este o lamelă cornoasă.) 3. (ASTRON.; art.) (înv.) chitul (art.). (~ este o constelație ecuatorială.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
balénă s. f., g.-d. art. balénei; pl. baléne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
balénă f., pl. e (lat. balaena, vgr. phálaina). Un cetaceŭ (chit) care crește pînă la 35 de metri. Lamele flexibile făcute din dințiĭ baleneĭ (fanonĭ), întrebuĭnțate la corsete și înlocuite azĭ și pin lamele de oțel. O constelațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BALÉNĂ ~e f. Mamifer acvatic, de talie mare, cu corpul lung de până la 30 m, care trăiește în oceane. ~ albă. [G.-D. balenei] /<lat. balaena, fr. baleine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BALÉNĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Nume dat unor mamifere acvatice din ordinul cetaceelor, răspîndite în toate oceanele, dar mai ales în zonele reci și temperate cuprinzînd peste 80 de specii, cele mai mari atingînd lungimea de 30 (33) m și greutate de 150 (160) t, avînd în loc de dinți niște lame cornoase lungi (fanoane), corpul fusiform și membrele anterioare transformate in lopeți. Se vînează pentru carne, grăsime, fanoane și piele. Cea mai cunoscută specie este b. albastră (Balenoptera musculus). 2. Lamelă flexibilă, fabricată din fanoane de b. (1), din oțel, din materiale plastice etc., folosită la confecționarea corsetelor, a umbrelelor, la fixarea gulerelor cămășilor etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)