Dex baligă

BÁLIGĂ, baligi, s. f. (Adesea fig.) Excrement de animale mari; băligar. [Var.: bálegă s. f.] – Cf. scr. balega, alb. balge.

BÁLIGĂ, baligi, s. f. Excrement al animalelor mari. [Var.: bálegă s. f.] – Comp. sb. balega, alb. bagël'ë.

BÁLIGĂ s. v. băligar.

báligă (báligi), s. f. -Băligar. – Var. balegă, s. f.; bălig,, vb.; mr. baligă, s. f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscută. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care după Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb., cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date pînă în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că rom. provine din sb.; dar același autor, Fremdw., 76, afirmă că sb. depinde de rom., ca și der. săi balegara „băligar” și balegati „a se băliga”, și rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 și Berneker 41). Nici explicația prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaște istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. puțin probabilă de la bale „salivă, cu suf. -că. Hasdeu 2384 (cf. Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează tăt. balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *caballica, avînd o afereză puțin explicabilă (cf. Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație suf. -icus). În sfîrșit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la it. bagola ”boabă, bacă„ din lat. baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de ”boabă, bacă„ au tocmai alt nume, cf. căcărează. Der. băliga, vb. (a face baligă); băligar, s. n. (baligă; îngrășămînt); băligar, s. m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); băligos, adj. (plin de băligar; prost, bleg; laș, fricos); îmbălega, vb. (a băliga; a umple cu băligar).

báligă s. f., g.-d. art. báligii; pl. báligi

BĂLIGÁ, pers. 3 báligă, vb. I. Refl. A-și elimina, a-și depune baliga. [Var.: bălegá vb. I] – Din baligă.

A BĂLIGÁ pers. 3 báligă tranz. pop. A murdări cu (sau de) baligă; a umplea de baligă. /Din baligă

A SE BĂLIGÁ pers. 3 se báligă intranz. (despre animale) A-și evacua baliga. /Din baligă

BÁLIGĂ ~gi f. Excrement de animale mari. [G.-D. baligii] /Orig. nec.

BĂLIGÁ, pers. 3 báligă, vb. I. Refl. A-și depune baliga. [Var.: bălegá vb. I] – Din baligă.

bălegá / băligá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bálegă / se báligă

BĂLIGÁ vb. (prin Mold.) a se băligăra.

băligá vb., ind. prez. 3 sg. báligă

balíg (mă), a se băligá v. refl. (d. baligă). Se zice despre vitele marĭ cînd scot baliga. V. tr. Măgaru băliga banĭ (în poveste).

báligá f., pl ĭ (-igă pare să fie sufixu lat. -ĭcus. D. rom. vine alb. baigă, sîrb. balegá, rut. balýga, belega). Excremente de vite marĭ (de boŭ, de cal). Fig. Fam. Triv. Om bleg, mămăligă. La baliga moale puțină apă-ĭ trebuĭe, unuĭ om slab o boală ușoară-ĭ trebuie ca să cadă la pat orĭ să moară. V. căcărează.