BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă2 (1). ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÁNTĂ s.f. v. bandă2.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă2 (1). 2. Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și mânecilor cămășii; p. ext. guler; manșetă. 3. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Rus bant(a).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÁNTĂ s. 1. v. bandă. 2. bată.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bántă (bénți), s. f. – Laț, fîșie, bridă, lanț. Dim. bendiță, bentiță, s. f. (dim. de la bantă). Rus. bant, pol. bant, din germ. Band (DAR), cf. bandă. Se confundă uneori acest ultim cuvînt: o bantă de hîrtie (Vlahuță), în loc de o bandă de hîrtie.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bántă s.f., g.-d. art. bénții; pl. benți / bénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bántă f., pl. bente și bențĭ (rut. pol. bant, sas. bant, germ. band. V. bandă și pantă). Bandă, fășie la mînecă, la marginea haĭneĭ. Vechĭ. Lanțurĭ, cătușĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÁNTĂ benți f. 1) v. BANDĂ2. 2) (în portul popular) Fâșie de pânză, cusută pe marginea gulerului și a mânecii cămășii. [Pl. și bente] /<rus. bant[a]
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink