bárbură (-re), s. f. – 1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink