BÁRIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÁRIU n. Metal moale, alb-argintiu, folosit sub formă de compuși în industria vopselelor, a sticlei, în medicină etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÁRIU s.n. Metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BÁRIU s. n. metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BÁRIU s. n. Metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
báriu s. n. [-riu pron. -riu], art. báriul; simb. Ba
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
báriŭ n. (lat. științific báryum, d. vgr. barýs, greŭ). Chim. Un metal bivalent galben argintiŭ cu greutatea atomică 137, cu densitatea de 4,97 și fuzibil supt temperatura roșie. A fost descoperit de Suedezu Scheele la 1774.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÁRIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pămîntoase, moale, alb-argintiu. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Funcționează în starea de valență doi. Compușii săi se folosesc la fabricarea unor pigmenți minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, în 1808.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink