BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Fr. béatitude (lat. lit. beatitudo, -inis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BEATITÚDINE s. v. fericire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
beatitúdine f. (lat. beatitúdo -údinis). Fericire supremă și eternă. Cele opt beatitudini, cele opt fericirĭ ale evangheliiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink