BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină. (Capella). – Din ngr.becatsa. Cf. fr. bécasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BECÁȚĂ s.f. Pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, a cărei carne este foarte gustoasă. [Cf. fr. bécasse, it. beccaccia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BECÁȚĂ s. f. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină. (după fr. bécasse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele a trei păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase. (Capella gallinago, media, Limnocryptes minimus). – După fr. bécasse.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BECÁȚĂ s. v. becațină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BECÁȚĂ s. v. sitar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
becáță (becáțe), s. f. – Pasăre (Scolopax rusticola). – Var. becaț, bicaț. It. beccaccia, prin intermediul ngr. μπεϰάτζα (DAR și REW 1013 derivă direct din fr. bécasse). – Der. becațină, s. f. (becață, Gallinago media), din fr. bécassine contaminat cu becață.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
becáță s. f., g.-d. art. becáței; pl. becáțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
becáță f., pl. e (ngr. bekátsa, d. ven. becazza, it. beccaccia: fr. bécasse, d. bec, cĭoc, lat. pop. beccum, cuv. galic). O mică pasăre călătoare picĭorongată cu cĭocu lung și trăitoare pe malu apelor. (scópolax rusticola). Se numește și cĭocănea. V. și sitar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BECÁȚĂ ~e f. Pasăre migratoare, de talie mică, cu cioc lung și cu penaj pestriț, care tră-iește prin locuri mlăștinoase și este vânată pentru carnea ei. ~ mare. [G.-D. becaței] /<ngr. becátsa, fr. bécasse
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink