BEHAVIORÍSM s. n. Teorie care pune la baza psihologiei comportarea nediferențială a omului și animalului față de un stimulent exterior organismului; comportamentism. [Pr.: -vi-o-] – Din engl. behaviorism, fr. béhaviorisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BEHAVIORÍSM n. Curent în psihologie, care consideră drept obiect exclusiv al acestei științe comportamentul exterior al individului, eliminând conștiința. /<fr. béhaviorism
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BEHAVIORÍSM s.n. Concepție psihologică, mecanicistă și agnostică, care consideră drept obiect al psihologiei comportamentul exterior, eliminând conștiința; comportamentism. [Pron. -vi-o-. / < engl. behaviourism, fr. béhaviorisme, cf. engl. behaviour – comportare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BEHAVIORÍSM s. n. concepție care consideră psihologia ca știință a comportamentului, ignorând conștiința; comportamentism. (< engl. behaviourism, fr. béhaviorisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
behaviorísm (angl.) [beha pron. biheĩ] (-vi-o-) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BEHAVIORÍSM s. (PSIH.) comportamentism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
behaviorísm s. m. (sil. -vi-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BEHAVIORÍSM (‹ fr. {i}; {s} engl. behaviour „comportament”) s. n. Curent psihologic întemeiat de psihologul american J.B. Watson (1913), care reduce psihologia la studiul comportamentului, al relației dintre stimul și răspuns, eliminînd din cîmpul cercetării psihologice conștiința, fenomenele vieții psihice interioare.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink