BELALÍU, -ÍE, belalii, adj. (Reg.) 1. Dificil, greu. 2. Mofturos, năzuros, capricios. – Din tc. belâli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BELALÍU, -ÍE, belalii, adj. (Reg.) 1. Anevoios, greu. 2. Mofturos, năzuros. – Tc. belâli.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
belalíu (belalíe), adj. – Năzuros, mofturos. Tc. belal (Șeineanu, II, 46; Lokotsch 194; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπελαλής. V. și belea.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
belalíu adj. m., f. belalíe; pl. m. și f. belalíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
belalíŭ, -íe adj. (turc. belaly, d. bela, nenorocire, belea; bg. belealiĭa). Fam. Dificil, plin de greutățĭ, care te expune belelelor: om, lucru belaliŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink