BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BENÍGN, -Ă adj. (Med.; op. malign) Ușor, care nu dă complicații sau stări grave. ♦ Bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. bénigne].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BENÍGN, -Ă adj. (despre boli) care nu dă complicații sau stări grave. (< lat. benignus, fr. bénigne)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Fără gravitate; ușor. – Lat. lit. benignus (fr. bénin, -igne).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BENÍGN adj. (MED.) curabil, ușor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Benign ≠ malign
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
benígn adj. m., pl. benígni; f. sg. benígnă, pl. benígne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
benígn, -ă adj. (lat. benignus, d. bene, bine și gígnere, a produce. V. malign). Blînd, indulgent: caracter benign. Fără gravitate, ușor: friguri benigne. Care vindecă fără durere: remediŭ benign. Dulce, favorabil, plăcut: climă benignă. Adv. În mod benign.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BENÍGN ~ă (~i, ~e) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecințe grave. 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; ușor; inofensiv. /<lat. benignus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink