BERNARDÍN1, bernardini, s. m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BERNARDÍN2, -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. – Din fr. bernardin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BERNARDÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor, printr-o reformă făcută de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BERNARDÍN s.m. Câine mare, de culoare albă cu pete roșii, originar din Alpii elvețieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. [< germ. Bernhardiner].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BERNARDÍN1 s. m. câine de talie mare, viguros și musculos, alb cu pete roșii, dresat special pentru salvarea drumeților rătăciți în munți; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BERNARDÍN2, -Ă s. m. f. călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BERNARDÍN, bernardini, s. m. Câine mare de culoare albă cu pete roșcate, cu părul lung și ondulat, originar din Elveția și dresat pentru descoperirea călătorilor rătăciți iarna în munți. – Fr. bernardin.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BERNARDÍN s. (ZOOL.) saint-bernard.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bernardín s. m., pl. bernardíni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bernardín, -ă adj. și s. Din irdinu sfîntului Bernard (care a reformat ordinu sfîntului Benedict) saŭ de la muntele sfîntului Bernard (Elveția) saŭ originar de acolo: călugăr bernardin; cîne bernardin (de talie foarte mare și deprins să umble pin zăpadă ca să descopere călătoriĭ rătăcițĭ orĭ ostenițĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BERNARDÍN1 ~i m. 1) Specie de câini de talie mare, de culoare albă cu pete roșcate, dresat pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. 2) Câine din această specie. /<germ. Bernhardiner
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BERNARDÍN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Călugăr (călugăriță) catolic din ordinul înființat, în sec. X, de Bernard. /<fr. bernardin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BERNARDIN DE SAINT-PIERRE [bernardẽ de sẽ pier], Jacques-Henri (1737-1814), scriitor francez. Precursor al romantismului. Discipol al lui J.-J. Rousseau, a contribuit la dezvoltarea gustului pentru natură și exotism („Studiile naturii”). Capodopera sa este romanul idilic „Paul și V*******”.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink