Dex binișor

BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor.

BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine¹. 2. Cu băgare de seamă. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! 3. Cu blândețe, prietenos. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu binele.

BINIȘÓR adv. agale, alene, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) câtingan. (Merge ~.)

binișór adv.

binișór adv. Destul de bine, mediocru, încet, cu atențiune: a umbla binișor cu un lucru. Cu binișoru: cu bunătate: copiiĭ trebuĭe să fie luațĭ cu binișoru.

BINIȘÓR¹ adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfăcător. A se simți ~. 2) Cum se cuvine; cum trebuie. ◊ Șezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte. /bine + suf. ~ișor

BINIȘÓR² n. : A lua cu ~ul (pe cineva) a trata cu blândețe; a lua cu binele. /bine + suf. ~ișor