BIOLOGÍE s. f. Știință care studiază manifestările vieții din punct de vedere anatomic, fiziologic, zoologic etc. ♦ Știința organismelor vii, animale și vegetale. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul naturii vii și al legilor de dezvoltare a vieții organice. [Art. biologia; G.-D. biologiei; Sil. -gi-e] /<fr. biologie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BIOLOGÍE s.f. Știință care studiază organismele vii și diferitele aspecte ale vieții. [Gen. -iei. / < fr. biologie, cf. gr. bios – viață, logos – studiu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BIOLOGÍE s. f. știință care studiază materia vie sub toate aspectele ei. (< fr. biologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BIOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect viața și legile ei; studiul organismelor vii, al materiei organizate. [Pr.: bi-o-] – Fr. biologie (<gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
biologíe s. f. (sil. bi-o-), art. biología, g.-d. biologíi, art. biologíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
biologíe f. (vgr. bios, viață, și -logie). Știința viețiĭ corpurilor organizate (zoologia, anatomia, embriologia, paleontologia, fiziologia ș.a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BIOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} bio + gr. logos „studiu”) s. f. 1. Știință al cărui obiect de studiu îl constituie materia vie sub toate aspectele ei, originea, dezvoltarea, variabilitatea formelor de viață (plante și animale) și legile care le guvernează. Primele încercări de sistematizare a cunoștințelor biologice dateată încă din antic. (Aristotel, Teofrast), dar aria de investigare și metodele de lucru se confundau cu cele ale botanicii, anatomiei sau chiar medicinii. După descoperirea microscopului (A. von Leeuwenhoek, c. 1675) b. tinde să se individualizeze, în timpul Renașterii și în secolele următoare diferențiindu-se pe ramuri. Termenul de b. a fost creat și introdus în știință în 1802 (Lamarck, Treviranus). Științele componente s-au diferențiat în funcție de obiectul de studiu: botanica, zoologia, anatomia, histologia, citologia, fiziologia, embriologia, microbiologia, ecologia, genetica, etologia ș.a. În sec. 20 b. își lărgește aria prin apariția științelor de graniță: bioacustica, biocenologia, biochimia, bioclimatologia, biodinamica, bioenergetica, biofizica, biogeochimia, biogeografia, bioingineria, biomatematica, biometeorologia, biosociologia, biostratigrafia ș.a. Ca personalități ale b. mondiale s-au remarcat: W. Bateson, K.E. von Baer, R. Brown, G.L.L. de Buffon, A.P. de Candolle, G. Cuvier, J.H. Fabre, E. Geoffroy Saint-Hilaire, E. Haeckel, J.B. Lamarck, C. Linné, G.J. Mendel, R. Owen, A.N. Severțov, M. Schleiden, Th. Schwann, E.L. Tatum, Tawara Sunao, H. de Vries, A.R. Wallace, A. Weismann ș.a. În România contribuții remarcabile au avut: G. Antipa, I. Borcea, D. Brandza, A. Caradja, R. Codreanu, C. Motăș, E. Pop, E. Racoviță, N. Șanta, E. Teodorescu, D. Voinov ș.a. ♦ B. agricolă = agrobiologie. ♦ B. moleculară = studiul structurii moleculare ale organismelor vii. B. spațială = cosmobiologie. 2. P. restr. Studiul ciclului reproductiv al plantelor și animalelor la nivel de specie. 3. (MED.; impr.) Termen care denumește chimia medicală și tehnicile de laborator necesare diagnosticului.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink