Dex bitúmen

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.

BITÚMEN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pământ a resturilor organice. /<lat. bitumen

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].

BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).

bitúmen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.

bitúmen s. n., pl. bitúmene

BITUMENE GAZOÁSE s. pl. v. gaze naturale.

bitúm și (rar) bitúmen n. fără pl. (fr. bitume, d. lat. bitúmen. Cp. cu examen, specimen, volum). Smoală, o substanță minerală inflamabilă lichidă și gălbuĭe saŭ solidă și neagră care se găsește în pămînt și din clasă căreĭa face parte păcura, petrolu, cărbunele de pămînt, catranu, asfaltu ș.a. (Cu ĭa se ung corăbiile că să nu intre apă pin crăpăturĭ).

BITÚMEN (‹ germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.