BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiunea de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localităților. ♦ Adăpost pentru noapte, făcut de alpiniști sau turiști. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BIVUÁC s. n. 1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităților. 2. adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști. (< fr. bivouac)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-ac] – Fr. bivouac.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BIVUÁC s. (MIL.) tabără, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bivuác s. n. (sil. -vu-ac), pl. bivuácuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bivuác n., pl. e și urĭ (fr. bivouac, d. germ. beiwache, din bei, la și wache, pază). Tabără în corturĭ saŭ supt ceru liber (nu în barace, nici în cantonamente).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BIVUÁC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marș; tabără; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turiști, vânători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament. [Sil. -vu-ac] /<fr. bivouac
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink