Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: blama (verb tranzitiv) , blamat (adjectiv)   
BLÁMAT, -Ă, blamați, -te, adj. 1. Care a fost dezaprobat în mod public. 2. Defăimat. – V. blama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BLAMÁ ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A blama ≠ a lăuda
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)